App Store: 5 aplicatii AMUZANTE pe care trebuie sa le incerci

Aplicatii Amuzante iPhone Lista

17 Oct App Store: 5 aplicatii AMUZANTE pe care trebuie sa le incerci

Ti-ai achizitionat unul dintre cele mai noi modele de iPhone? Vrei sa iti transformi vechiul smartphone intr-un dispozitiv amuzant? Atunci este clar ca trebuie sa descoperi cateva aplicatii, care te vor ajuta sa te relaxezi sau sa iesi din unele situatii care pot deveni chiar ciudate. Citeste, in continuare, acest articol si afla care sunt cele mai utile si cele mai comice aplicatii pe care le poti downloada din App Store.

Iata 5 aplicatii AMUZANTE pentru iPhone pe care sigur vei vrea sa le incerci:

 

  1. Bubble Wrap

Cu siguranta, ai incercat deja pana acum sa spargi bulele foliilor in care sunt impachetate diferite obiecte. Toata lumea stie ca, desi pare banala, aceasta activitate poate fi cu adevarat relaxanta si ca te poate ajuta sa te linistesti chiar si in cele mai stresante situatii. Cu ajutorul aplicatiei Bubble Wrap, vei putea face acest lucru oricand vei simti nevoia de putina relaxare. Bubble Wrap este cel mai eficient simulator de spargere a bulelor si care adopta cele mai noi tehnologii, astfel incat utilizatorii sa poata vedea si simti, la propriu, cum  se sparg bulele, prin cresterea presiunii pe ecran. Mai mult decat atat, avand la dispozitie diverse moduri si culori, sunt slabe sansele sa te plictisesti prea curand de aceasta aplicatie.

  1. Flush Toilet Finder

O alta aplicatie pe care trebuie sa o downloadezi din AppStore este Flush Toilet Finder. Asa cum sugereaza si denumirea, aceasta localizeaza, prin intermediul GPS-ului, toate toaletele publice care se afla in apropierea locatiei tale. Astfel, daca te afli intr-un oras necunoscut sau daca ai iesit la o plimbare in parc si te confrunti cu o situatie urgenta, aceasta aplicatie te va ajuta sa previi un eveniment jenant. Partea buna este ca poti descarca aceasta aplicatie gratis si sa o folosesti de fiecare data cand intampini astfel de urgente.

  1. Ikea Place

Te pregatesti sa renovezi sau, pur si simplu, esti pasionat de design-ul interior? Atunci aceasta aplicatie extrem de utila nu trebuie sa lipseasca din iPhone-ul tau. Ikea Place iti pune la dispozitie peste 2000 de produse virtuale si te ajuta sa le vizualizezi chiar in casa ta. Mai precis, aceasta aplicatie preia prin camera telefoanelor imagini din incaperea pe care vrei sa o decorezi si permite suprapunerea obiecteleor de mobilier. Astfel, poti amplasa virtual produsele din magazin in casa ta, pentru a te putea decide mai usor ce piese trebuie sa cumperi sau pentru a-ti da seama de ce alte obiecte mai ai nevoie pentru ca incaperea sa arate perfect. Fara indoiala, aplicatia Ikea Place te poate ajuta sa te relaxezi, sa iti pui imaginatia la contributie si chiar sa faci cumparaturi intr-un mod practic si eficient.

  1. iBeer

iBeer este o alta aplicatie amuzanta pe care ar trebui sa o descarci din AppStore. Aceasta simuleaza, pe ecranul telefonului, umplerea unui pahar cu bere, care poate fi golit prin schimbarea pozitiei iPhone-ului. Cu alte cuvinte, datorita senzorului de miscare, atunci cand inclini telefonul ca pe un pahar, lichidul de pe ecran dispare treptat. Aplicatia poate fi chiar amuzanta daca o folosesti in cercul tau de prieteni, atunci cand, de exemplu, vreti sa iesiti in oras, dar timpul nu va permite acest lucru. De asemenea, trebuie sa stii ca exista o versiune gratuita si una contracost. Cea din urma aduce in plus anumite sunete specifice, dar si posibilitatea de a umple paharul virtual cu suc, lapte si alte lichide.

  1. Magisto

Magisto este una dintre cele mai bune aplicatii pentru editarea video profesionala, dintre cele disponibile in AppStore. In cazul in care esti adeptul videoclipurilor, atunci Magisto este aplicatia perfecta pentru tine. Aceasta iti editeaza in mod automat fotografiile si filmuletele din telefon, atunci cand esti conectat la internet. In acest mod, poti avea parte de videoclipuri amuzante, pe care sa le distribui pe Facebook sau pe alte retele de socializare, pentru a le impartasi cu prietenii tai.

Asadar, daca vrei sa ai in telefon cele mai amuzante, utile si cautate aplicatii, atunci nu uita sa le downloadezi si pe cele enumerate mai sus.